Home »

Elveţia respinge cererea Danemarcei de a trimite Ucrainei vehicule blindate (TV)

Elveţia respinge cererea Danemarcei de a trimite Ucrainei vehicule blindate (TV)

Elveţia respinge cererea Danemarcei de a trimite Ucrainei vehicule blindate (TV)
 

Guvernul elveţian a respins cererea Danemarcei de a trimite Ucrainei vehicule blindate pentru transport de trupe fabricate în Elveţia, invocând politica sa de neutralitate de a nu furniza arme în zonele de conflict, a informat miercuri canalul elveţian de televiziune SRF, citat de Reuters.

Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) s-a opus cererii Danemarcei de a oferi aproximativ 20 de vehicule de luptă pentru infanterie Piranha III Ucrainei, a anunţat SRF, citând o confirmare din partea SECO.

Elveţia neutră cere ţărilor străine care cumpără arme elveţiene să solicite permisiunea de a le reexporta.

În aprilie, ţara a respins reexportul de muniţie fabricată în Elveţia şi utilizată în tancurile antiaeriene pe care Germania le trimite în Ucraina. Ea a respins de asemenea cererea de arme a Poloniei pentru a ajuta Ucraina vecină.

Elveţia a renunţat la practicile din trecut şi a adoptat sancţiunile Uniunii Europene menite să pedepsească Rusia pentru invadarea Ucrainei, o incursiune pe care Moscova o descrie ca fiind operaţiune armată specială de dezarmare şi "denazificare" a Ucrainei, aminteşte Reuters.

Dar neutralitatea elveţiană se confruntă cu cel mai mare test din ultimele decenii în condiţiile în care o dezbatere internă are loc asupra modului de interpretare a politicii ce a menţinut Elveţia în afara ambelor războaie mondiale din secolul XX.

AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

2022-06-01 10:01:41
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!