Home »

O PERSONALITATE PE ZI: Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor

O PERSONALITATE PE ZI: Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor

O PERSONALITATE PE ZI: Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor
 

Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, s-a născut la 15 aprilie 1934, la Bucureşti, şi este fiul criticului literar Tudor Vianu. A urmat studii de filologie clasică, iar ulterior medicina.

În 1977 a emigrat în Elveţia. A publicat în străinatate articole şi studii privind istoria şi filosofia psihiatriei, potrivit site-ului Institutului Cultural Român, www.icr.ro.

''Prins între autoritatea literară reprezentată de tatăl său, criticul Tudor Vianu, şi cea medicală, a bunicului său matern, doctorul Ştefan Irimescu, Ion Vianu reuşeşte să-şi găsească un drum personal şi să-şi facă un nume în ambele domenii. Doctor în medicină, psihiatru timp de 40 de ani atât în România, unde a deţinut funcţii universitare, cât şi în Elveţia, ca practician'', se arăta într-un comunicat din mai 2012 al Teatrului Naţional Bucureşti, cu prilejul unei conferinţe pe care Ion Vianu a susţinut-o la TNB. În exil, a fost activ - prin publicistică, precum şi la Radio Europa Liberă - în rândurile mişcării pentru drepturile omului şi împotriva folosirii politice a psihiatriei. Activitatea publicistică în sprijinul drepturilor omului continuă şi după 1989, în România, se mai arată în comunicatul amintit.

A semnat articole în paginile Revistei ''22'', precum şi revista "Lettre Internationale", editată de ICR.

Ca eseist, a debutat cu volumul "Stil şi Persoană" (1975). A mai publicat volumele ''Introducere în psihoterapie'' (1975), ''Amintiri în dialog. Memorii'' (în colaborare cu Matei Călinescu, 1994), ''Paramnezii'' (2005). Volumele "Caietele lui Ozias" (2004) şi "Vasiliu, foi volante" (2006) fac parte din ciclul de romane "Arhiva Durerii şi a Mâniei".

La 24 octombrie 2007, Ion Vianu a participat la conferinţa "România fără Freud", un eveniment organizat de ICR, în cadrul căreia a făcut o sinteză a istoriei psihanalizei în ţara noastră.

Institutul Cultural Român de la Madrid a organizat, la 25 martie 2010, prezentarea cărţii ''Vasiliu, foi volante/ Vasiliu hojas sueltas'', apărută în acelaşi an la Editura Aletheia, în traducerea Ioanei Zlotescu Simatu. ''Dorinţa mea, ca psihiatru, a fost să scriu o operă psihiatrică, să scriu ceva despre structura psihozei, şi m-am izbit mereu de o limită, care era a complexităţii psihozei. În ultimii ani am încercat sa scriu o operă despre nebunie, şi nu am putut'', mărturisea Ion Vianu cu acel prilej.

Ion Vianu se numără printre autorii textelor din volumul "De ce m-am întors în România", coordonat de Sandra Pralong şi lansat în 2010. Volumul reuneşte poveştile unor români celebri care s-au întors şi au ales să trăiască în România.

Pentru volumul "Amor intellectualis", apărut la Editura Polirom, Ion Vianu a primit Premiul Cartea anului 2010 acordat de Revista "România literară". De asemenea, la cea de-a XI-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural, care a avut loc la 21 martie 2011, Premiul de Excelenţă i-a fost decernat lui Ion Vianu, ''medic şi scriitor care, prin conştiinţa sa ştiinţifică şi literară devotată adevărului, a contribuit în chip convingător la înfăţişarea unor decenii dramatice din istoria noastră recentă''.

Ion Vianu s-a numărat, de asemenea, printre laureaţii celei de-a cincea ediţii a Premiilor ''Observator cultural'', din 28 martie 2011, primind premiul la categoria "Eseu/ Memorialistică/ Publicistică" pentru volumul "Amor intellectualis''. La 8 iunie 2011, la decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2010, pentru aceeaşi carte a primit un premiu la secţiunea "Premii speciale (publicistică, memorii, jurnale etc.)". În 2012, romanul "Amor intellectualis" a apărut în traducerea spaniolă a lui Victor Ivanovici şi a Susanei Vásquez, la Editura Miguel Gómez, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Madrid.

La 27 mai 2012, Ion Vianu a susţinut, la TNB, în cadrul programului ''Conferinţele Teatrului Naţional'', conferinţa cu tema "Carl Gustav Jung, un gânditor al răscrucilor". "Conferinţa oferă o privire asupra vieţii şi operei marelui întemeietor al psihologiei analitice, a influenţelor care l-au străbătut, a caracterului de răscruce al operei sale în care se întâlnesc ştiinţa şi religia, agnosticismul şi misticismul, tradiţia şi modernitatea (...)", preciza Ion Vianu, potrivit unui comunicat de atunci al TNB.

Doi ani mai târziu, la 13 iunie 2014, Ion Vianu a primit de la elevii comunităţii cehe din Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat la reşedinţa ambasadorului Republicii Cehe, medalia pentru rezistenţa activă contra regimului comunist şi solidaritate cu Charta 77 cehoslovacă. Medalia pe care este inscripţionat textul ''Şi datorită Dumneavoastră suntem liberi'' a fost emisă de organizaţia nonguvernamentală ''Clovek v tisni'' (''Omul la strâmtoare''), se menţiona într-un comunicat de presă. La eveniment au participat, printre alţii, membri ai comunităţii cehe din Bucureşti, luptătorii români pentru libertate şi democraţie din perioada anterioară anului 1989.

În cadrul Salonului de Carte Bookfest desfăşurat la Bucureşti între 30 mai şi 3 iunie 2018, Ion Vianu a participat la o dezbatere dedicată scriitorului Matei Călinescu (1934-2009).

AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Irina Giurgiu)

2019-04-15 11:00:00
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!